vineri, 27 mai 2011
miercuri, 25 mai 2011
Mass-media - vocea ONG-lor din Moldova
Organizaţiile neguvernamentale îşi pot face auzite vocile în mare parte prin intermediul mass-media, astfel promovându-şi activitatea. Teza a fost expusă la un training, la care au participat reprezentanții a circa 30 de ONG-uri. Aceștia au învăţat cum o organizaţie trebuie să se facă auzită, să atragă presa la evenimentele sale ca, într-un final, să fie reflectat corect mesajul pe care îl promovează.„Ar trebui ca ONG-urile să colaboreze cu mass-media. Neglijând aspectul mass-media, vocea ONG-urilor va fi auzită ca într-o surdină, efortul trebuie să fie mult mai mare ca să obţii un succes”, a menționat consultantul în comunicare PNUD, Ina Prisăcaru.
=
Managerul în comunicare şi monitorizare în cadrul Academiei pentru Dezvoltare Educațională (AED), Roxana Teodorcic, organizatorul trainingului, a declarat că pentru un ONG este foarte important să conlucreze cu mass-media, pentru că doar aşa poate să-şi promoveze activităţile şi să-şi transmită mesajul către cetăţeni. „Acest training vine să răspundă la întrebările: Ce trebuie să facă un ONG ca să ajungă la jurnalist, Cum trebuie să faci un subiect de presă şi pe cine trebuie să contactezi într-o instituţie media dacă doreşti ca un jurnalist să vină la evenimentele tale”, a menţionat Roxana Teodorcic.
Natalia Boicenco de la Centrul comunitar pentru copii şi Centrul cu dizabilităţi fizice, participantă la trening, a declarat că orice organizaţie are nevoie de sprijinul mass-media. „Aici am învăţat că ONG-urile întotdeauna trebuie să vină cu ceva nou, interesant, pentru a atrage atenţia presei. Așa ne străduim”, a spus participanta la training.
Cristina Turcu, de la organizaţia Medecine Du Monde din Bălţi, responsabilă pentru comunicare cu mass-media, a declarat că în Bălţi presa este receptivă la evenimentele organizate de către ONG-uri, dar totuşi este nevoie de mai multe şi mai profunde cunoştinţe pentru a capta atenția presei. „Am venit aici pentru a afla cum trebuie să interesăm presa să vină la evenimentele pe care le facem, modul în care trebuie să fie făcute evenimentele, pentru că mass-media este cea care mobilizează comunitatea”, a declarat participanta. Trainingul este organizat de către AED, USAID şi Parc Comunication
sâmbătă, 21 mai 2011
Grigore Vieru înveșnicit la Ungheni!
Lacrima lui Mihai Eminescu a venit la Ungheni! Oamenii locului au așteptat multă vreme sosirea ei. Această lacrimă se numește Grigore Vieru. În orașul Ungheni a fost inaugurat bustul celui mai iubit poet al neamului. El a fost amplasat în parcul de lângă primărie ce, de asemenea îi poartă numele lui Vieru. O mare de oameni s-au adunat la dezvelirea bustului: soția poetului Raisa Vieru, Nicolae Dabija, primarul orașului Alexandru Ambros, scriitori, oaspeți din România, profesori, copii etc. Cei care au susținut această ideie financiar sunt: Consiliul Raional Ungheni, Primăria Ungheni. Spațiul a fost îngrijit de SRL Javelin, în persoana dl. Ion Țâțu.
Alexandru Ambros, primar de Ungheni: “Inaugurarea bustului lui G. Vieru la Ungheni reprezintă o filă scrisă în istoria orașului nostru. Grigore Vieru este cel care ni l-a oferit istoria. Dacă în secolul al IX-lea ni l-a oferit pe Eminescu, în secolul al XX-lea pe Vieru. Ne-am gândit împreună cu consiliul orășenesc și cu cetățenii și am hotărât ca această valoare să fie amplasată în scuarul, cei poartă numele poetului, unde se adună tinerii ungheneni”.
Eleva liceului “Vasile Alecsandri”, Lidia Sanduleac a rostit versuri din creația lui G. Topîrceanu dedicându-le lui G. Vieru. Cuprinsă de emoții, Lidia a mulțumit tuturor pentru realizarea acestei necesități spirituale în Ungheni.
Le eveniment au mai luat parte cu un recital elevii de la gimnaziul “Grigore Vieru” din satul Țighira.
Get Out the Vote Ungheni! Second Day
luni, 16 mai 2011
duminică, 15 mai 2011
Echipa şi voluntarii SPFM la Festivalul Familiei
Echipa SPFM |
În data de 15 mai curent, echipa şi voluntarii Societății de Planificare a Familiei din Moldova (SPFM), au reprezentat organizaţia în cadrul Festivalului Familiei. Scopul acestei sărbători a fost de a aduce un mesaj de recunoștință familiilor din Moldova care au o grijă în permanență de copii lor.
Acţiunea a fost organizată de către Guvernul Republicii Moldova în parteneriat cu Organizaţia Naţiunilor Unite. La eveniment a participat președintele Marian Lupu
prim-ministrul Vlad Filat şi soţia sa, Sanda, Andreea Marin-Bănică, Ambasador UNICEF și numeroase familii împreună cu copii.
Tinerii de la SPFM au distribuit flăgulețe și au oferit un zîmbet copiilor aflați Grădina Publică “Ștefan cel Mare”. Trei familii din Moldova care au câte 11-15 copii au primit în dar de la președintele Marian Lupu și de la premierul Vlad Filat câte un microbus.
Să păstrăm această sărbătoare dedicată familiei ca o tradiție frumoasă și să acordăm mai multă atenţie familiei şi oamenilor dragi.
Să ne alăturăm îndemnului lui Vlad Filat prin care să chemăm toţi cetăţenii Republicii Moldova să fie solidari şi uniţi în acţiunea de salvare şi consolidare a familiei.
Tazik-ul din Ungheni!
Activismul nu sa finisat aici. Toți cei 7 au vorbit cu tinerii din Ungheni împărțindu-le carnet și pixuri cu mesaje electorale de genul: 5 iunie 2011 – Îți alegi PRIMARUL!
Venind spre Chișinău, cei 7 s-au oprit lângă intrarea în orașul Ungheni și au făcut poze!
vineri, 13 mai 2011
Zi cu umplutură feminină!
Izul de liliac m-a zdruncinat și m-a hărțuit să ies afară! Orbește mi-am tras hainele, mi-am aruncat ochelarii și am evadat din odaie. Gîndul îmi este la film! 5 minute mă desparte de cinematograf. Soarele e izbitor de încins. Copacii s-au avîntat spontan cu verdeață! Merg ca puiul de țestoasă abia ieșit din ou! Evadat din odaia îmbătrânită și somnoroasă, greu mă adaptez cu rumoarea mioritică din fața cinematografului. În jurul meu fețe zbîrcite, lăudăroase, minți înguste, o mulțime de individe agramate, pudrate de două degete, de textilă nici nu mai vorbesc și ridicole. Mare îmi este mirarea că ele au venit să se culturalizeze! M-am convins la finalul filmului cînd spre ieșire una se lăuda că nu a înțeles nimic dar ia plăcut. Creier de găină! Sunt zielele unui festival de film european unde sălile sunt arhipline iar moldovenismul iese la rampă. Disconfortul și amorțeala erau bonusul pe întreg parcursul filmului. Cu pierderi de memorie totuși îmi aduc aminte că era un film ceh. Puțin răsuflat dar cu personaje memorabile… Meditez…sunt pe zebră…văd verde…riscul e imprevizibil…mă pot transforma în orice clipă în minus unu pe pămînt…de la șoferașii noștri te poți aștepta la o surpriză…Ajung acasă…mirosul de cartofi prăjiți îmi grăbesc pașii…salivez…mănînc. Am uitat…n-am pîine. Cobor scările…sunt la magazin! Mmmm…apă minerală, un suc de mere și…o înghețată. Sunt sigur... asta vreau. O domnișorică îmi arată un rînjet. Retrospectiv îi fluier greața lui Sartre. Îi place de mine…spune că seamăn cu o vedetă! Truc cariat în 2011. WTF? O prostesc și îi bombez cuvîntul enchante…ea gesticulează necontrolat și spune vânzătoarei că cunosc English…merg și râd…nu mă pot opri…Blonda! Asta mi-e concluzia! Nu găsesc femeia/fata independentă…din păcate e rarissimo!
sâmbătă, 7 mai 2011
Voluntar de Ziua Europei!
vineri, 6 mai 2011
Tartaul, cu încredere pentru ziua de mâine
miercuri, 4 mai 2011
?A avea și a nu avea?
J ZJ
Eu sunt genul de om care e lipsit de prieteni dar oricând iese prin oraş dă peste cineva “cunoscut”. Am o groază de oameni pe care-i cunosc din medii diferite ( facultate, dans, plimbări, voluntariat, cămin) – dar cu care nu ţin legătura, cu care nu sunt prieten, cînd ne vedem zîmbim+salut și când apare une nessesite te ajută imediat. Aceşti oameni sunt “cunoştinţe” – cel puţin aşa-i numesc eu.
De ce mizez pe multe cunoştinţe în favoarea multor prieteni? E simplu: Prietenii necesită timp, multe telefoane, atenţie, sentimente. Cunoştinţele în schimb nu îţi cer acestea. Ele sunt acolo, ştii cum să dai de ele, ştii unde le găseşti şi, cel mai important, ştii că le poţi cere ajutorul exact cum poţi cere ajutor şi de la prieteni.
Eu prefer să am doi prieteni buni( acum sunt în căutare), cu care să-mi “ucid” timpul şi sentimentele în loc să alerg în goana după mulți prieteni. A avea mulţi prieteni e chiar dificil și ridicol! La un moment dat devine stresant. Apoi începi să-i etichetezi: “Veaceslav e cel mai bun prieten al meu. De fapt… şi Dumitru e cel mai bun prieten al meu. De fapt Alina e cea mai bună prietenă față de Natalia, iar Ion e cel mai bun prieten băiat. Uf… şi Liviu e un prieten destul de bun”.
Din toată existența mea de pînă acum, am observat că prietenii sunt de un ajutor mai mic decât cunoștințele “Prietenul la nevoie se cunoaşte, dar cunoştinţele la nevoie se ajută.” aş zice eu.
Un alt aspect interesant sunt oamenii - instrumente. Părerea mea: dacă cineva vă prezintă niște oamenii - instrumente, folosiţi-vă de aceștia. Nu în exces, ci cu lucruri omeneşti, de subiectivitate omenească etc.
De cele mai dese ori prin oamenii- instrumente fac cunoştinţă cu alte persoane pe care vreau să le cunosc.
Eu sunt genul de individ care admiră muuuulte persoane. Am o listă interminabilă de persoane cu care vreau să stau de vorbă pentru că le admir. Permite-ţi să admiri oameni. Şi nu, nu mă refer la actori din America, scriitori, jurnaliști sau filozofi. Puteţi să-i admiraţi şi pe ei… dar admiraţi oamenii de lângă voi.
Precum ziceam, eu admir multe persoane. Simt că pot învăţa ceva de la ele. Sunt gelos pe ideile lor geniale şi deci stând de vorbă cu ei poate mi se transferă puţină genialitate. Glumesc… dar oricum, aproximativ despre asta-i vorba.
Şi cum să-l cunosc eu pe …
Pe Daniel, pe Natalia, pe Vergiliu, pe David , pe Vasile, pe Iulia, pe Cristi, pe Doina, pe Artur sau pe oricine altcineva. Pe toţi enumeraţi îi admir şi i-am cunoscut personal într-un final.
Cum?
În primul rând cred că am avut subiecte comune de discuţie.
În al doilea rând mi-am dorit să îi cunosc pe toţi…
În al treilea rând am mers din aproape în aproape (din cunoştinţă în cunoştinţă) până i-am cunoscut… dacă nu am făcut singur pasul de a mă prezenta.
Şi de ce să-i cunosc?
Pentru că fiecare din aceşti oameni sunt nişte uşi ce se deschid odată ce îţi devin cunoştinţe.
Mie personal mi-au deschis MULTE-MULTE uşi toţi aceşti oameni. Mult mai multe uşi decât mi-au deschis prietenii. CORECT?
Concluzie
1. Concentrează-te doar pe unul sau doi prieteni adevăraţi.
2. Socializează, fă cunoştinţă cu oamenii pe care-i admiri. Nu eşti prea “mic” pentru ei.
2. Socializează, fă cunoştinţă cu oamenii pe care-i admiri. Nu eşti prea “mic” pentru ei.
Observaţie: Nu, nu mă folosesc de oameni ca să ajung la alţi oameni. Cine gândeşte aşa e puţin DUS CU PLUTA :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)