?A avea și a nu avea?

J ZJ

Eu sunt genul de om care e lipsit de prieteni dar oricând iese prin oraş dă peste cineva “cunoscut”. Am o groază de oameni pe care-i cunosc din medii diferite ( facultate, dans, plimbări, voluntariat, cămin)  – dar cu care nu ţin legătura, cu care nu sunt prieten, cînd ne vedem zîmbim+salut și când  apare une nessesite te ajută imediat. Aceşti oameni sunt “cunoştinţe” – cel puţin aşa-i numesc eu.

De ce mizez pe  multe cunoştinţe în favoarea multor prieteni? E simplu: Prietenii necesită timp, multe telefoane,  atenţie, sentimente. Cunoştinţele în schimb nu îţi cer acestea. Ele sunt acolo, ştii cum să dai de ele, ştii unde le găseşti şi, cel mai important, ştii că le poţi cere ajutorul exact cum poţi cere ajutor şi de la prieteni.

Eu prefer să am doi prieteni buni( acum sunt în căutare), cu care să-mi “ucid” timpul şi sentimentele în loc să alerg în goana după mulți prieteni. A avea mulţi prieteni e chiar dificil și ridicol!  La un moment dat devine stresant. Apoi începi să-i etichetezi: “Veaceslav e cel mai bun prieten al meu. De fapt… şi Dumitru e cel mai bun prieten al meu. De fapt Alina e cea mai bună prietenă față de Natalia, iar Ion e cel mai bun prieten băiat. Uf… şi Liviu e un prieten destul de bun”.

Din toată existența mea de pînă acum, am observat că prietenii sunt de un ajutor mai mic decât cunoștințele “Prietenul la nevoie se cunoaşte, dar cunoştinţele la nevoie se ajută.” aş zice eu.

Un alt aspect interesant sunt oamenii - instrumente. Părerea mea: dacă cineva vă prezintă niște oamenii - instrumente, folosiţi-vă de aceștia. Nu în exces, ci cu lucruri omeneşti, de subiectivitate omenească etc.

De cele mai dese ori prin oamenii- instrumente fac cunoştinţă cu alte persoane pe care vreau să le cunosc.

Eu sunt genul de individ care admiră muuuulte persoane. Am o listă interminabilă de persoane cu care vreau să stau de vorbă pentru că le admir. Permite-ţi să admiri oameni. Şi nu, nu mă refer la actori din America, scriitori, jurnaliști sau filozofi. Puteţi să-i admiraţi şi pe ei… dar admiraţi oamenii de lângă voi.

Precum ziceam, eu admir multe persoane. Simt că pot învăţa ceva de la ele. Sunt gelos pe ideile lor geniale şi deci stând de vorbă cu ei poate mi se transferă puţină genialitate. Glumesc… dar oricum, aproximativ despre asta-i vorba.

Şi cum să-l cunosc eu pe …

Pe Daniel, pe Natalia, pe Vergiliu, pe David , pe Vasile, pe Iulia, pe Cristi, pe Doina, pe Artur sau pe oricine altcineva. Pe toţi enumeraţi îi admir şi i-am cunoscut personal într-un final.

Cum?

În primul rând cred că am avut subiecte comune de discuţie.

În al doilea rând mi-am dorit să îi cunosc pe toţi…

În al treilea rând am mers din aproape în aproape (din cunoştinţă în cunoştinţă) până i-am cunoscut… dacă nu am făcut singur pasul de a mă prezenta.

Şi de ce să-i cunosc?

Pentru că fiecare din aceşti oameni sunt nişte uşi ce se deschid odată ce îţi devin cunoştinţe.

Mie personal mi-au deschis MULTE-MULTE uşi toţi aceşti oameni. Mult mai multe uşi decât mi-au deschis prietenii. CORECT?

Concluzie

1. Concentrează-te doar pe unul sau doi prieteni adevăraţi.
2.  Socializează, fă cunoştinţă cu oamenii pe care-i admiri. Nu eşti prea “mic” pentru ei.

Observaţie: Nu, nu mă folosesc de oameni ca să ajung la alţi oameni. Cine gândeşte aşa e puţin DUS CU PLUTA :)