duminică, 15 mai 2011

Echipa şi voluntarii SPFM la Festivalul Familiei

Echipa SPFM

În data de 15 mai curent, echipa şi voluntarii Societății de Planificare a Familiei din Moldova (SPFM), au reprezentat organizaţia în cadrul Festivalului Familiei.  Scopul acestei sărbători a fost de a aduce un mesaj de recunoștință familiilor din Moldova care au o grijă în permanență de copii lor.
 Acţiunea a fost organizată de către Guvernul Republicii Moldova în parteneriat cu Organizaţia Naţiunilor Unite. La eveniment a participat președintele Marian Lupu
prim-ministrul Vlad Filat şi soţia sa, Sanda, Andreea Marin-Bănică, Ambasador UNICEF și numeroase familii împreună cu copii.
   Tinerii de la SPFM au distribuit flăgulețe și au oferit un zîmbet copiilor aflați Grădina Publică “Ștefan cel Mare”. Trei familii din Moldova care au câte 11-15 copii au primit în dar de la președintele Marian Lupu și de la premierul Vlad Filat câte un microbus.
În jurul Grădinii Publice s-a organizat și o expoziție cu exponate confecționate manual de către copii.
   Să păstrăm această sărbătoare dedicată familiei ca o tradiție frumoasă și să acordăm mai multă atenţie familiei şi oamenilor dragi.
Să ne alăturăm îndemnului lui Vlad Filat prin care să chemăm toţi cetăţenii Republicii Moldova să fie solidari şi uniţi în acţiunea de salvare şi consolidare a familiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu